emag profishare

joi, 3 septembrie 2009

Trecerea de la biberon la cana

Orice părinte care a fost martorul dragostei dintre copil şi biberon cunoaşte sentimentul de securitate pe care acesta i-l oferă. Însă cei mai mulţi pediatri recomandă ca părinţii sa inceapă renunţarea la biberon cam in jurul vârstei de 12 luni, din motive variate.
- Utilizarea prelungită a sticlei poate duce la stricarea dinţilor. Dacă biberonul conţine orice altceva în afară de apă, ceea ce obţineţi este o soluţie acidă care “spală“ dinţii, îi decalcifiază si produce cariile.
- Copiii care continuă să bea din sticlă tind să ingereze mai mult lapte, de obicei mai mult de 1 litru pe zi. Copiii peste 1 an au nevoie doar de 2 pana la 3 mese de lapte pe zi, echivalentul a 500 până la 700 ml. de lapte. Deşi laptele este un aliment sanatos, ingerarea unei cantităţi prea mari poate produce dezechilibre in alimentaţie în defavoarea unei hrane solide, ducând la lipsa unor minerale importante în organism, cum ar fi fierul.

Când să începem cu aceasta tranzitie?

În jurul vârstei de 1 an, copiii au capacitatea motorie de a sta în funduleţ, de a ţine o ceaşcă şi de a bea din ea, astfel încât ei nu mai au nevoie de biberon, cel puţin nu pentru a se hrani.

Începând de la 6 luni lăsaţi ocazional copilul să bea dintr- o ceşcuţă, astfel încât atunci când chiar o să- i scoateţi sticla din uz copilul să fie cât de cât obişnuit cu cana.
Daţi-i ocazia copilului să se obişnuiască cu cana în timpul băiţei. Ei au astfel ocazia să toarne sau să verse apa din ea şi chiar să facă câtă mizerie vor.
Nu-i oferiţi mereu sucul în cană iar laptele în sticlă. Altfel, copilul ar putea să refuze laptele când i- l veţi oferi din cană.
Dacă alăptaţi exclusiv la sân până la 9- 12 luni este mult mai simplu să treceţi peste introducerea biberonului şi să săriţi direct la cană. La această vârstă copilul are coordonarea necesară pentru a bea din cană.

TIPS: Un truc de la o mamica: largiti gradual biberonul pina cind - efectul 'suptului' devine inexistent. Asadar - la un moment dat - taiati tetina bineronului cu un cutit... si...gata - nu mai este biberonul :-)

Articol integral pe desprecopii.com

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu