Cu hârtie, imprimantă şi ceva culori, le puteţi da ocazia să realizeze diferite figurine din hârtie, astfel că la sfârşitul vacanţei puteţi avea în casă o adevărată grădină zoologică, sau o serie de obiecte "utile" precum pahare, coşuri, măsuţe, scaune sau chiar un pian, tot din hârtie, bineînţeles.
Pe web găsiţi diverse modele, în format PDF sau ca imagini, dar e bine să ştiţi că există şi programe specializate pe confecţionarea de figurine din hârtie.
Paper Folding 3D include numeroase modele tridimensionale de figurine de hârtie, împărţite pe categorii: animale sălbatice şi domestice, păsări, animale marine, capete de animale, obiecte casnice, inimioare… Dacă în varianta fără înregistrare a programului aveţi acces la doar 12 dintre ele, varianta înregistrată vă deschide accesul la toate cele 130 de modele variate.
Prin alegerea unei figurine, puteţi apoi să vedeţi un clip cum realizaţi figurina, precum şi o descriere a paşilor de confecţionare, ceea ce poate face neatragător pentru români, este că nu oferă descrierea realizarii în limba română.